Flashback si Azo-Ozo

     Flashback-ul – termen folosit cu precadere in cinematografie – insereaza in naratiune o intoarcere in timp. Subtitlul de foto-verité este adaptat tot dintr-o tehnica cinematografica, ciné-verité, care isi propune sa surprinda realitatea in toata spontaneitatea ei.

     Cu vreo doua-trei luni in urma am primit un bip pe mobil. Niciodata nu raspund unor astfel de provocari. Dupa un timp am constatat ca provenea de la Ozolin un prieten de fotografie de peste 25 de ani. Stiu ca el a lasat bunastarea de profesionist pentru a deveni, la a doua tinerete, masterand in arte vizuale in frumosul oras de pe malurile Bahluiului. Mi-a vorbit de un nou proiect pe care l-a initiat – Noul atelier de fotografie – si despre intentia de a organiza expozitii foto bilunare in ambianta librariei Avant-garde. Fiecare expozitie cuprinde numai 20 de lucrari, deoarece spatiul este limitat.

     Nu l-am putut refuza cand mi-a propus ca pe 10 aprilie sa vernisez o miniexpozitie personala. De regula intr-o expozitie investesti o gramada de timp si bani pentru a-ti hrani orgoliul. Nu mai sunt la varsta la care trebuie sa-mi incordez muschii pentru a arata cine sunt. Insa ideea unei expozitii cu fotografii practic necunoscute publicului in decorul unei librarii unde sunt expuse albumele mele despre o Romanie idilica mi s-a parut incitanta. Aceasta alaturare ar fi, cred, extrem de interesanta.

     Cand am timp scanez cu mare placere negativele fotografiate acum 20-30 de ani. Expozitia ar putea fi considerata, intr-un fel, un omagiu adus unui film numit Azo, filmul alb-negru national, insa ma tem ca foarte multa lume se intreaba despre ce este vorba. Privind imaginile de demult descopar lucruri interesante si, din pacate, cu greu ma mai regasesc in acea lume. Totusi este universul copilariei si tineretii mele, probabil perioada in care visam cel mai frumos, dar si perioada cu acele deceptii pe care nu le uiti niciodata. Realitatea necosmetizata ma facea sensibil in spatele aparatului de fotografiat, dar de multe ori cautam acele tuse grave caracteristice epocii respective.

     Tin minte ca aveam o cutie de carton format 18x24cm, cu o suta de coli de hartie fotografica, in care tineam cele mai de suflet imagini. O pastram cu mare taina si de cate ori intalneam tineri pasionati de fotografie la cate o manifestare fotografica o scoteam pentru a-mi arata portofoliul. Acele imagini nu puteau fi expuse la saloane, de publicare nici nu mai putea fi vorba, dar nu contineau nimic subversiv in ele. Erau doar franturi din lumea inconjuratoare.

     Dupa ‘90 lucrurile in domeniul fotografiei s-au schimbat, la inceput in rau; abia dupa vreo cinci-sase ani s-au aratat primele raze de soare. Un singur lucru insa era bun: puteai sa fotografiezi orice si lumea inca nu capatase incrancenarea de azi in fata camerei. Vreo trei ani de zile am facut pe jurnalistul si am fotografiat de la cele mai fierbinti momente pina la lucruri banale, multe dintre ele disparute astazi. 

     Cam asta e scurta istorie a acestei expozitii in care Azo-Ozo a avut rolul de factor mobilizator. Traind azi in fabuloasa lume virtuala a internetului m-am gandit sa fac publica expozitia si in acest mediu. Pentru a oferi un bonus celor ce vor accesa acest spatiu expun un numar dublu de imagini. Cand voi termina scanarile, poate, voi reveni cu o expozitie in Bucuresti. Pentru nostalgici si pentru acei tineri interesati de lucruri de demult.


Comentarii | Trimite un comentariu »

cristi » Sunt cumva fotografiile din aceasta expozitie reunite si intr-un album? Am mai multe albume semnate F. Andreescu, dar toate de peisaj.

vali » Super afishu'... da' si pozele...